Anul 2017 a însemnat pentru Grupul Jidvei, unul dintre principalii jucători pe piața vinurilor din România, vânzări cu 13% mai mari față de anul anterior și peste 14 milioane de sticle vândute. Vorbim despre o creștere sustenabilă în condițiile în care Jidvei este singurul producător care realizează întreg portofoliul de produse din recolta obținută din cele 2.500 de hectare de plantații proprii, element determinant pentru un control riguros al calității.
Segmentul premium și superpremium, cu gamele Mysterium și Owner’s Choice (vinurile Ana și Maria), au avut cea mai mare creștere, respectiv cu 30% față de anul anterior. În ceea ce privește vinul bag-in-box, Jidvei a vândut, în anul 2017, peste 1 milion de litri.
„Aceste creșteri au fost posibile datorită progresului constant și semnificativ în îmbunătățirea calității produselor noastre, acesta fiind de altfel principalul obiectiv al grupului nostru de firme. Mai mult, preocuparea pentru diversificare și inovare ne-au făcut ca, în anul 2017, să adăugam în portofoliu două produse noi: vinul roze din Gama Tradițional și vinul roze Mysterium Magnum. În prezent, portofoliul de produse cuprinde, pe lângă vinurile liniștite, vinuri spumante, vinars și must, Jidvei fiind producătorul cu cea mai diversificată gamă de produse din România”, a spus Cristian Șaitariu, Director General Jidvei.
Recoltarea în anul 2017 s-a desfășurat în perioada 5 septembrie – 9 octombrie, fiind implicați 1.100 de oameni pentru culesul manual și 13 combine pentru culesul mecanizat. În total, din podgoria Târnave, ce se întinde pe o suprafață de peste 2.500 ha de viță-de-vie, s-au recoltat peste 22 milioane kg de struguri. Din această producție de struguri se estimează obținerea a aproximativ 17 milioane de litri de vin.
Anul 2017 a marcat cea de-a treia ediție a campaniei „Vin de casă din must de la Jidvei”, inițiativă care vine în sprijinul iubitorilor de vin, al celor care păstrează tradițiile generațiilor anterioare, al gospodarilor care doresc să obțină acasă un vin de calitate autentic românesc. La această ediție, s-au vândut 900.000 de litri de must. Compania a continuat investițiile în dezvoltare, acestea fiind direcționate către achiziționarea de echipamente și utilaje pentru viticultură, precum și către extinderea capacității de producție și depozitare a cramelor – capacitatea depășește, în prezent, 30 milioane litri. Valoarea echipamentelor achiziționate pentru lucrările agricole a depășit 2.5 milioane euro, iar a celor pentru modernizarea cramei Jidvei a fost de aproximativ 4 milioane euro.
Jidvei deține plantații bază certificate, precum și o pepinieră de butași, denumită „Școala de viță”, care generează peste 500.000 de plante anual, soiurile cultivate fiind integral nobile, atât autohtone (Fetească Regală și Fetească Albă), cât și internaționale (Sauvignon Blanc, Pinot Grigio, Riesling, Syrah ș.a.). „Aceasta reprezintă baza genetică sănătoasă pentru întreaga producție Jidvei. Toate operațiunile sunt făcute integral în cadrul Grupului Jidvei: creșterea butașilor ce se plantează ulterior în vie, creșterea și recoltarea strugurilor, vinificația și condiționarea vinurilor, precum și procesul de îmbuteliere. Integrarea verticală completă asigură un control total al procesului de producție, cu beneficii directe și certe asupra calității produselor”, a spus Cristian Șaitariu.
Tehnologia de ultimă generație și îmbunătățirea tehnicilor de vinificare au contribuit la obținerea numeroaselor premii. Astfel, vinurile Jidvei au fost distinse, în anul 2017, cu peste 80 de medalii la concursuri internaționale de prestigiu, cum ar fi AWC Vienna, DWWA – Decanter World Wine Awards, CWSA – China Wine & Spirits Awards, Chardonnay du Monde, Concours Mondial de Bruxelles, Vinalies, VINO Ljubljana, Le Mondial du Rosé, Mundus Vini, IWC – International Wine Challenge, Rosé International Championship, IWSC – International Wine and Spirit Competition ș.a.
Grupul Jidvei (www.jidvei.ro) este cel mai mare producător de vin din România, având 2.500 de hectare de viță-de-vie și crame dotate cu cele mai performante echipamente, situate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu. De asemenea, Grupul Jidvei este cel mai bine integrat producător de vinuri.
Jidvei produce vinuri cu denumire de origine controlată de pe Valea Târnavelor. În zona DOC „TÂRNAVE” – sub denumirea „JIDVEI” se produc unele dintre cele mai apreciate vinuri și spumante românești, calitatea acestora fiind confirmată de cele peste 300 de medalii obținute în ultimii ani în cadrul celor mai prestigioase concursuri de profil din lume.