Auchan sărbătorește 10 ani de prezență în Timișoara

Începând de vineri, 29 noiembrie, și până duminică, 1 decembrie, Auchan aniversează 10 ani de prezență pe piața locală și organizează în toate cele 3 magazine (Auchan Timișoara Mall, Auchan Timișoara Sud și Auchan Timișoara Nord) evenimente artistice, degustări și promoții pentru toți clienții.

Astfel, vizitatorii celor 3 magazine vor putea beneficia vineri, 29 noiembrie, în intervalul 10:00-22:00, de Happy Hours, având parte de reduceri de până la 50% la sute de produse din ofertă. Totodată, magazinele pregătesc în weekend sesiuni de make-up și hairstyling, degustări speciale de dulciuri, bere, vin, brânzeturi, cafea, dar și de produse tradiționale cu ocazia Zilei Naționale a României. Mai mult, sărbătoarea va fi întregită și de o serie de evenimente artistice precum spectacole de dansuri populare, cântece patriotice și colinde, dar și un concert live susținut de Andreea Bălan & Band vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 18:00, în Timișoara Mall. Nu vor lipsi din atmosfera de sărbătoare nici cabinele foto, torturile festive și animatorii pentru copii.

„Ne face o deosebită plăcere să le mulțumim pe această cale timișorenilor care ne trec pragul magazinelor zi de zi și organizăm aceste activități în semn de recunoștință pentru loialitatea demonstrată în acești primi 10 ani. Îi așteptăm, așadar, pe timișoreni în număr cât mai mare să se bucure de toate surprizele pregătite pentru ei în acest weekend și să sărbătorim împreună 10 ani de prețuri mici și inovații”, a declarat Ioana Toșa, director regional.

Întregul program al festivităților poate fi consultat și online aici: www.facebook.com/events/274958693459670/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *