În contextul epidemiei de coronavirus din România, companiile Auchan și Leroy Merlin, cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), au demarat organizarea unui centru de spitalizare pentru persoane noncritice. Astfel, o clădire aparținând Leroy Merlin, situată pe centura Capitalei – zona Mogoșoaia, va fi transformată într-un centru de primire, triere, cazare și tratare preliminară a bolnavilor infectați cu coronavirus, iar cazurile mai grave vor fi transferate către alte unități spitalicești. Suprafața alocată, de 7.500 m2, este echipată cu toate utilitățile de bază (apă, energie, canalizare, etc.) și va fi fi amenajată, grație eforturilor tuturor celor care se alătură proiectului, într-o unitate pre-spitalicească.
După finalizarea echipării, clădirea va fi predată autorităților medicale decise de Guvernul României, pentru a fi operată de către cadre medicale profesioniste.
„Așa am considerat noi că trebuie să ne implicăm, asta ni s-a părut cel mai potrivit să facem: un spital de campanie, chiar dacă e mult spus. Aici vrem să primim persoane infectate cu coronavirus, ceea ce ar mai diminua, pe cât posibil, presiunea la care pot fi supuse spitalele. Această inițiativă se desfășoară cu sprijinul și colaborarea Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), și dorim, în măsura în care va fi nevoie și vom avea succes cu prima unitate, să o extindem și în alte orașe. Stimați oameni de business, dragi conducători de companii, vă adresez acest mesaj colegial de implicare și solidaritate: vă așteptăm alături de noi, sprijinul vostru este foarte important. Știu că mulți ați apreciat deja această idee, vă invit acum să o concretizăm și vă mulțumesc în avans!” a declarat Ionuț Ardeleanu, director general Auchan Retail România, inițiator al proiectului.
Parteneriatul a beneficiat încă de la început de suportul companiilor Ceetrus, Oney și Decathlon, iar o serie de lucrări pregătitoare au fost realizate deja de companii de servicii precum Sinclea, Dass, Damart, Avicompact. Compania Romcarton a anunțat, de asemenea, că intenționează să doteze spațiul cu paturi.
„Suntem o companie umană, responsabilă și ne asumăm acest rol. Prin cultura companiei noastre ajutăm zilnic fiecare locuitor din România să-și protejeze casa și în contextul actual, cu atât mai mult, ne gândim la siguranța acestora și punem la dispoziție clădirea pentru a fi transformată în unitate de primire și vindecare bolnavi. Cu această ocazie, invităm companiile din România să susțină acest important proiect, prin furnizarea de materiale, lucrări și servicii, atât de necesare amenajării. Companii de construcții, de instalații, de mobilier, de produse textile, de transport, de echipamente medicale, de soluții dezinfectante, de servicii, bănci și instituții financiare, ONG-uri etc., toate sunt invitate să participe cu produse și servicii la amenajarea rapidă a acestei unitați pre-spitalicești” a mentionat Frederic Lamy, director general Leroy Merlin, care a pus clădirea la dispoziție.
Companiile care doresc să se implice sunt rugate să sune la numărul de telefon 0374 45 46 41, de luni până vineri între orele 9-18, sau să scrie pe email la adresa: sustin@auchan.ro.