AgroIndustria (Page 2)

Sphera Franchise Group, alături de KFC România și în parteneriat cu Bucharest Science Festival, organizează ateliere de știință pentru peste 400 de copii din medii defavorizate. Activitățile sunt desfășurate sub platforma „Meniul Zilei de Mâine”, inițiativa Grupului de sprijinire a persoanelor vulnerabile. Atelierele de știință continuă parcursul educațional început anulREAD MORE

Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, a fost recunoscută pentru contribuția sa la sprijinirea oportunităților educaționale din mediul rural, în cadrul celei de-a doua ediții a Galei BookLand, organizată de Asociația BookLand. Premiul onorează implicarea activă a Corteva în susținerea construcției primului Campus Dual Preuniversitar din mediulREAD MORE

Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Vegetal – U.N.C.S.V. are plăcerea de a anunța sărbătorirea celei de-a 103-a ediție a Zilei Internaționale a Cooperativelor, celebrată în fiecare an în prima sâmbătă a lunii iulie, sub egida ONU și a Alianței Cooperatiste Internaționale (ICA). Tema din acest an, „Cooperativele:READ MORE

Grupul JD Agro Cocora, unul dintre cei mai importanți operatori agricoli din România, deținut de investitori danezi prin Romania Farm Invest A/S, a investit 2,5 milioane de euro într-un sistem de irigații modern pentru 1.000 de hectare din zona Țăndărei, județul Ialomița. Proiectul, finanțat prin credit, are ca obiectiv asigurareaREAD MORE

Sprijinirea femeilor în agricultură reprezintă o investiție strategică în viitorul unor sisteme alimentare reziliente, incluzive și sustenabile. Ca parte a acestui angajament, compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience susține noua generație de lideri feminini prin inițiative precum programul de granturi educaționale TalentA. În 2023, la doar 18READ MORE

Grupul Agricover, jucător strategic în dezvoltarea agriculturii românești, a încheiat 2024 cu un avans semnificativ al profitului operational consolidat, din activități continuate, în creștere cu 66,5% față de anul anterior, ajungând la 92,4 milioane RON. Performanța reflectă capacitatea grupului de a naviga cu succes într-un context de piață provocator, mizând peREAD MORE

În perioada 22-24 noiembrie 2024, ciocolatierii români își lansează colecțiile de dulciuri și cadouri pentru sărbătorile de iarnă,  la Sala Polivalentă din București. Expoziția va fi deschisă de vineri până duminică. Festivalul Chocolate Saga deschide sezonul cadourilor cu o ediție de Crăciun a evenimentului, la Sala Polivalentă din București șiREAD MORE

Compania Meda, unul dintre cei mai importanți producători de mezeluri din țară, aniversează anul acesta 25 de ani de existență. De la înființare și până acum, Meda a crescut în mod constant consolidându-şi poziția în piața de mezeluri din România. Compania a evoluat și s-a adaptat la nevoile în continuăREAD MORE