Pentru cel de-al V-lea an consecutiv, AZOC-STAR SRL organizeaza Concursul National Vin Bag-In-Box. Concursul va avea loc în Bucureşti, strada Monetariei nr. 3 la restaurantul LA MAMA – Muzeul National al Taranului Roman, în data de 16 Februarie 2021. Concursul va fi organizat conform tuturor conditiilor legale de prevenire si raspandire a pandemiei COVID-19.
AZOC-STAR SRL este partener oficial unic și exclusiv pentru Europa de Est (Bulgaria, Georgia, Moldova și România) al Diviziei Smurfit Kappa Bag-in-Box, cu sediul central in localitatea Epernay din Franța.
Potrivit reprezentantului Smurfit Kappa Bag-in-Box, dl. Cătălin Costiniuc, ne așteptăm să avem peste 125 de probe în acest an, întrucât remarcăm o constanta creștere a consumului de vin ambalat la bag-in-box, in special in aceasta perioada de pandemie, cand restaurantele nu au functionat la capacitatea maxima, precum și îmbunătățirea constantă a calității vinului astfel ambalat.
Vinurile castigatoare vor primi distincții autoadezive ce se pot aplica pe exteriorul cutiilor, pentru evidentierea lor. Aceasta metodă valideaza vinurile apreciate de juriu in cadrul concursului si ajuta comerciantii si consumatorii in alegerea vinului romanesc de calitate superioara ambalat in bag-in-box. Obiectivul principal al concursului – conform d-lui Cătălin Costiniuc – este acela de a sprijini consumatorii de vin ambalat la bag-in-box atunci când doresc să aleagă un vin certificat în mod obiectiv de specialiști din lumea vinului și degustători recunoscuți, din România, precum și de promovare pe piața europeană a vinurilor românești ambalate în bag-in-box.
Concursul Național Vin Bag-in-Box beneficiază de sprijinul companiei franceze Smurfit Kappa Bag-in-Box, a filialei italiene Smurfit Kappa Bag-in-Box Vitop și este organizat după modelul celui mai mare concurs de vinuri de profil din lume – Concours International Wine In Box din Franta.
În urma evaluărilor la Concursul Național Vin Bag-in-Box, organizatorul va oferi 33 diplome (distinctii) în funcţie de cel mai mare punctaj atribuit de juriu. Dintre acestea, va selecta 10 (zece) vinuri si le va inscrie la „Concours International Wine In Box”, Toulouse, Franta www.best-wine-in-box.com care va avea loc in ziua de 02 aprilie 2021.
De asemeni, tot ca o recompensa pentru obtinerea unui punctaj mare la concurs, organizatorul va inscrie toate vinurile care au primit distinctii la „International Wine Contest Bucharest – VINARIUM”, www.iwcb.ro, care va avea loc in perioada de 27- 30 mai 2021, iar domnul Catalin Paduraru, presedinte „International Wine Contest Bucharest – VINARIUM”, va selecta 3 (trei) vinuri dintre cele care au primit distinctie si le va face o recenzie in publicatia ZIARUL FINANCIAR, la rubrica «Ce vinuri bem in acest week-end».
smurfitkappa.com/baginbox Smurfit Kappa renews partnership for 7th edition of Best Wine in Box contest I Page 2 of 2
Pentru cramele din România, participarea la competiții internaționale de acest gen, este o modalitate de creștere a vizibilității la nivel mondial. Suntem mândri de faptul că în anii precedenți, atât în 2017, 2018, 2019 cât și în 2020, au fost producători români declarati câștigători la concursul international din Franța.
În cadrul Concursului Național Vin Bag-in-Box vor fi 2 (doua) jurii:
- juriul 1 va avea trei comisii. Acestea vor analiza toate vinurile inscrise in concurs si vor desemna castigatorii distinctiei Cel mai bun vin ambalat în Bag-in-Box (27 vinuri) si Cel mai bun vin ambalat în Bag-in-Box – Medalia de Aur (3 vinuri). Juriul 1 este constituit din oenologi, membri ADAR, certificaţi WSET, somelieri, bloggeri, jurnalişti, producători si comercianti de vin
- juriul 2 va desemna castigatorii distinctiei Cel mai popular vin ambalat în Bag-in-Box (3 vinuri), este constituit din consumatori si pasionaţi de vin.
Termenul limită de înscriere în concurs este 05 februarie 2021, data primirii probelor este 12 februarie 2021.
Azoc Star este membră a diviziei Smurfit Kappa Bag-in-Box, fiind responsabilă cu operațiunile din estul Europei (Bulgaria, Georgia, Moldova, România etc). Divizia Smurfit Kappa Bag-in-Box deține noua fabrici în toată lumea, este liderul european pentru soluții bag-in-box, iar robinetul său Vitop este numărul unu mondial pentru pungile bag-in-box. Ambalajul Bag-in-Box este ideal nu doar pentru vin, ci pentru toate produsele lichide sau semi-lichide, existând capacități de la 1,5 litri până la 1.000 litri. Sistemul bag-in-box oferă produselor alimentare o creștere a duratei de consum de până la câteva săptămâni de la deschidere.