Sâmbătă, 14 decembrie 2019, a fost o zi încărcată cu emoții pentru membrii echipajului Doripesco, care au lansat „la apă” Restaurantul Corabia. Cel mai nou restaurant Doripesco, cu o arhitectură în formă de corabie și cu o capacitate de 250 locuri, este situat pe DN13 (E60), Km. 24, în direcția Brașov – Sighișoara, lângă cel mai vechi restaurant – Complexul Turistic Vadu Roşu.
Delta din Carpaţi – Doripesco înseamnă în primul rând, armonia naturii. Toate elementele care au stat la baza construirii acestui brand subliniază apropierea de natură: mediul natural în care trăieşte peştele, aria naturală protejată (Sit Ramsar şi Sit Natura 2000), hrănirea peştelui cu cereale de cea mai bună calitate. Prin tot ceea ce face, inclusiv prin construirea restaurantului Corabia, Doripesco încurajează turismul PRO NATURĂ, o alimentație sănătoasă bazată pe delicioase preparate pescărești și un stil de viață sănătos prin activităţile de agrement oferite turiştilor (pescuit, birdwatching, vânătoare și photo hunting). Un alt punct forte al restaurantului Corabia Doripesco este reprezentat de peisajul mirific de pe puntea corabiei, asupra lacurilor și munților, deopotrivă.
Pe pontonul restaurantului Corabia Doripesco au fost alături de echipajul Doripesco în ziua inaugurării, dl. George Scripcaru – primarului Brașovului, dl. Adrian Veștea – Președintele Consiliului Județean Brașov; primarii localităților din zonele adiacente: Măieruș, Feldioara, Hăghig, Tărlungeni, Hărman, Prejmer, Hălchiu; precum și partenerii evenimentului: Amigo Intercost și DPC Horeca. Prezența tuturor acestor oficiali denotă necesitatea existenței unei locații cu capacitate mare, în primul rând pentru dezvoltarea zonală, aducând un plus zonei prin crearea de noi locuri de muncă.
Restaurantul Corabia Doripesco a fost realizat prin proiectul „Modernizare fermă piscicolă Rotbav etapa 1 și construire restaurant cu specific pescăresc”, sprijinit prin POPAM.
„Doripesco este o afacere de familie dezvoltată cu pasiune și devotament, cu dragoste pentru profesiune și respect pentru natură. Ne-am străduit și am reușit cu succes să îmbinăm producția de pește cu turismul de profil (pescuitul sportiv, birdwatchingul). Datorită începuturilor, creșterea și prelucrarea peștilor reprezintă partea sentimentală a afacerii. În timp, am reușit să ne extindem aria de activitate a companiei spre alte activități cum ar fi turismul, îmbutelierea apei de izvor, creșterea suinelor (6000 buc), creșterea bovinelor (100 buc vaci Angus), construcțiile și producția de betoane.” (Dorin Crizbășan – Director General)
Pe parte de turism, Doripesco deține Complexul Turistic Doripesco (restaurant și motel), restaurant Casa Păstrăvarului, pensiunea Poiana Râșnoavei Doripesco, iar acum, echipa se mândrește și cu acest restaurant unic prin design, Corabia Doripesco.