Gripa aviară aproape de România, fermierii cer blocarea Poloniei pe importul de pasări și ouă

În urmă cu patru zile, Polonia a notificat la OIE primul caz de influență aviară înalt patogenă din acest an, stat care nu a mai înregistrat focare din 2017. În numai trei zile, virusul s-a extins, fiind afectate trei ferme pe o rază de 3 km, cu aprox. 400.000 capete.

Acest fapt  îngrijorează fermierii români, care solicită măsuri urgente din partea autorităților, pentru protejarea consumatorilor și fermelor românești, știind faptul că virusul influenței H5N8 poate trece la om.

România importă din Polonia sute de tone de carne de pasăre săptămânal și sute de mii  de ouă, motiv pentru care este prima pe lista de risc.

Prima restricție corectă pe care o solicită membrii Asociației Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine – ACEBOP  este  suspendarea achizițiilor de carne și ouă până la aplicarea măsurilor stabilite de Comisia Europeană, cu scopul protejării consumatorului român.

Această măsură ar trebui secondată de controlul întărit la destinație al cărnii și ouălor din import, respectiv de la intrarea în depozitele din România, pentru a reduce spre zero riscul pentru consumator și retragerea lor de pe piață. Un recensământ al cantităților intrate în perioada noiembrie-ianuarie și destinația finală ar fi binevenit în eventualitatea unui risc.

Dacă în luna decembrie 2019 au fost înregistrate notificări de cazuri de influență aviară slab patogenă de către Franța și Regatul Unit al Marii Britanii, noul an a debutat cu un caz de influență aviară înalt patogenă, în Polonia, care în numai trei zile s-a extins foarte mult.  Autoritățile veterinare din statele membre au început deja aplicarea de  măsuri pentru a preveni eventuala răspândire a virusului influenței aviare H5N8 în alte exploatații de pasări din Polonia și din celelalte state membre, cu precădere cele care achiziționează păsări, carne și ouă din statul afectat.

Si Comisia Europeană solicită în continuare menținerea unei vigilențe extreme, care ar trebui marcată și de măsuri aplicate la achizițiile intracomunitare,  nu numai la supravegherea fermelor din România. Directiva în discuție prevede derogări de la restricțiile de mișcare a păsărilor, cărnii, ouălor – cu specificația mișcării doar în statul afectat, NU și  în alte state membre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *