Măsurile de creștere a gradului de informare a francizorului și francizatului s-au aflat, ieri, pe ordinea de zi a ședinței Executivului, care a aprobat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Prin actul normativ adoptat se stabilesc noi reguli de informare simplă și transparentă înaintea încheierii contractului de franciză, fapt ce va duce la concretizarea unor parteneriate de succes între francizor și francizat.
”Dezvoltarea sectorului IMM-urilor este un element esențial pentru creșterea competitivității naționale a României, iar această Ordonanță adoptată de Guvern aduce noi modalități de susținere a spiritului întreprinzător. Clarificarea regimului francizei protejează francizatul și francizorul, în egală măsură. Astfel, cresc șansele ca cei doi parteneri să valorifice avantajos oportunitatea dezvoltării unei afaceri în franciză”, a declarat ministrul Ștefan Radu Oprea.
Printre noutățile aduse de actul normativ, se regăsesc:
- alinierea termenilor cu cei utilizați la nivel internațional în domeniul francizei, pentru o mai bună claritate a textului,
- introducerea termenului de „francizat”, utilizat pentru partenerul francizorului,
- introducerea conceptului de „unitate-pilot”,
- utilizarea termenului ”document de dezvăluire de informații” de către toți francizorii, pentru uniformizarea procedurilor de informare a potențialilor francizați, document prin care este recomandabil să se realizeze dezvăluirea informațiilor între viitorii parteneri,
• înființarea Registrului Național de Franciză în scopul transparentizării evoluției pieței de franciză autohtone.
În unitatea-pilot, pe parcursul unui an, francizorul testează și definitivează tipul de afacere pe care urmează să o vândă în sistem de franciză. Astfel francizatul va prelua o afacere verificată, fiindu-i mai ușor să dezvolte un business după un model funcțional, în lipsa unei experiențe antreprenoriale anterioare.
Apreciem că impactul va fi unul pozitiv la nivel macroeconomic, prin apariția unor noi oportunități de afaceri, crearea de locuri de muncă, diversificarea pieței de produse și servicii și creșterea competiției pe piață. ”Așadar, există un potențial extrem de mare de afaceri prospere ce pot fi lansate pe piață, iar o firmă în regim de franciză ar putea reprezenta una dintre cele mai bune soluții de dezvoltare a unui business la început de drum, având în vedere valoarea mică a investiției. De aceste oportunități pot beneficia cei care vor aplica anul acesta la Start-Up Nation și anticipăm o concurență mult mai mare, comparativ cu anul trecut, în rândul întreprinzătorilor care, în mod sigur, vor avea idei inovatoare, planuri de afaceri fiabile, coerente, cu previziuni de succes pe mai mulți ani”, a precizat ministrul Oprea.
Registrul Național de Franciză are rolul de monitorizare a afacerilor în sistem de franciză și de evidențiere a datelor statistice utile. În acest fel, antreprenorii români de succes vor fi încurajați să își francizeze afacerile, iar francizorii străini să își extindă rețelele în țara noastră, crescând, astfel, probabilitatea ca un număr mai mare de întreprinzători români să fie atrași să dezvolte afaceri în regim de franciză.
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei cu modificările şi completările ulterioare, Asociația Română de Franciză va înființa Registrul Național de Franciză. Francizorii din România au posibilitatea de a înregistra documentul de dezvăluire de informații (DI) în Registrul Național de Franciză în mod gratuit.