Compania Meda, unul dintre cei mai importanți producători de mezeluri din țară, aniversează anul acesta 25 de ani de existență. De la înființare și până acum, Meda a crescut în mod constant consolidându-şi poziția în piața de mezeluri din România. Compania a evoluat și s-a adaptat la nevoile în continuă schimbare ale consumatorilor, oferind produse de calitate superioară sub bine-cunoscutul slogan „Tot ce-i mai gustos din carne!”.
Ultimii 3 ani au fost marcaţi de multe provocări – criza sanitară Covid, criza cauzată de războiul din Ucraina, inflaţie – dar compania a reuşit să-şi consolideze poziţia în piaţă menţinând o înaltă calitate a produselor.
„Suntem mândri de performanțele noastre și ne exprimăm recunoștința întregii echipe, clienților noștri și partenerilor pentru susținerea acordată pe parcursul celor 25 de ani de activitate. Această perioadă a presupus eforturi constante și investiții semnificative, însă, în același timp, ne-a oferit și satisfacții importante. Deși preferințele consumatorilor români au evoluat, Meda a rămas relevantă și actuală, adaptându-se mereu la schimbările din piață. Acest lucru ne motivează să continuăm să investim în creștere și inovație, abordând cu încredere orice provocări și obstacole care se pot ivi pe parcurs pentru a rămâne prima opţiune pentru clienţii şi partenerii noştri.„, declară Luchi Georgescu, fondatoarea Meda.
„Sunt trei ţinte principale în strategia noastră pe termen mediu şi lung: menţinerea calităţii superioare a produselor Meda, dezvoltarea ofertei către consumatori şi consolidarea imaginii de brand. Pentru a le atinge, am planificat în următorii 3 ani investiţii de peste 30 de milioane de lei doar în tehnologie, în utilaje din ce in ce mai performante, în automatizări şi soluţii sustenabile pe termen lung”, declară Florin Rizea, directorul general al companiei.
Compania Meda Prod 98, deţinătoarea brandului Meda, este lider de piaţă în valoare pe segmentul crenvurştilor din comerţul modern. Crenvurștii din piept de pui sunt produsul fanion al companiei. Meda estimează că a vândut aproximativ 80.000 de tone de crenvurști în ultimii 25 de ani. Datorită investiţiilor din ultimii ani, au fost dezvoltate produse noi în segmentul salamurilor crud-uscate, dar s-a realizat şi o extindere a capacităţii de producţie în segmentul mezelurilor fiert afumate – salamuri, parizere, cârnaţi, şunci şi diverse specialităţi.
Meda are în prezent aproximativ 700 de angajați și are în plan extinderea capacității de producție și depozitare, precum și creșterea distribuției la nivel național. Fondată în 1998, compania a experimentat o creștere constantă în ultimii 25 de ani și a devenit un nume de încredere în industria mezelurilor din România.