O viata sanatoasa aduce fericire si stare de bucurie oricarui om, iar acest mesaj va fi unul dintre cele trei pe care Romania le propune la ANUGA 2019 atat in headline cat si in imaginile cu alimentele prezentate la acest targ international. Manifestarea va avea loc in Koln, Germania, in perioada 05-09 Octombrie 2019 in cadrul complexului expozitional Koelnmesse si reprezinta cel mai important eveniment mondial al sectorului agroalimentar din acest an.
Romania va fi reprezentata de 74 de producatori din domeniul industriei agroalimentare care vor expune pe o suprafata de peste 925 mp in sectiunile specializate Meat, Fine Food, Bread & Bakery si Organic. Conceptul de pavilion national utilizat la realizarea standurilor Romaniei va fi o imbinare intre stilul „open-space” dar asigurand in acelasi timp si elementele de intimitatea necesare fiecarei companii pentru a-si putea prezenta gama de produse potentialilor parteneri externi.
Evenimentul ANUGA Koln reprezinta ultima din cele 5 actiuni de promovare ale sectorului alimentar finantate de la bugetul de stat prin Programul pentru Promovarea Exporturilor 2019: Biofach Nurenberg, Gulfood Dubai, IFE Londra, SIAL Shanghai si ANUGA Koln. Ministerul Mediului de Afaceri, Comert si Antreprenoriat impreuna cu patronatele de ramura Romalimenta si APAR au facut posibila participarea firmelor romanesti la aceste manifestarile expozitionale, finantate prin Programul pentru Promovarea Exporturilor – PPE.
Producatorii romani vor prezenta oferta de carne si preparate din carne, produse de morarit, panificatie si patiserie, produse lactate, dulciuri, conserve legume/fructe, produse Bio, sucuri naturale, bere, etc. Dintre brandurile expuse vor face parte: Coco Rico, Agrisol, Senapan, Albrau, Raureni, La Provincia, Betty Ice, Cristim, Boromir, Kosarom, Pambac, De la Ferma, Doripesco, Agricola Bacau, Pirifan, Romaqua, Toneli, Moldovan, Accasa, Orlando, Scandia Sibiu, Five Continent, Zimbria.
Prima participare a Romaniei la ANUGA a fost in anul 2007 cu un numar de 20 firme pe o suprafata de 200 m.p., a urmat anul 2009 cu 17 firme expunand intr-un spatiu de 250 mp, iar la Anuga 2011 Romania a fost prezenta cu 31 de firme in 5 pavilioane specializate cu o suprafata totala de 436 m.p.
În ciuda marelui său potențial, sectorul alimentar din România are cel mai mare deficit comercial din regiune și contribuie cel mai mult la inflaţia din România. Conform datelor INS in 2018, Romania a importat produse alimentare de 4,7 miliarde de euro, in crestere cu 5% fata de 2017, iar deficitul commercial sectorial a ajuns la 2.97 mld. euro, in conditiile in care exporturile cresc mai lent. Sectorul care are cel mai mare potential de export nu reuseste astfel sa iasa pe pietele externe, acolo unde producatorii romani se lovesc de reticenta lanturilor moderne de retail, dar si de competitia cu mari grupuri straine care nu lasa prea mult loc intrarii pe piata a unor jucatori din Europa de Est.
Daca deficitul in comertul alimentar sta sa sparga pragul de 3 mld. euro, in comertul cu cereale Romania a avut in 2018 un excedent de 1,7 mld. euro, cu exporturi relativ constante in ultimii ani si cu o scadere de 4% a importurilor. Capcana exportului de materie prima, neprelucrata, si a importurilor de produse finite se strange astfel din ce in ce mai puternic in jurul industriei alimentare locale. Datele INS arata ca cerealele sunt a doua categorie cu excedent comercial dupa masini, in timp ce produsele alimentare sunt a patra cu deficit.
Asociatia pentru Promovarea Alimentului Romanesc – APAR, reuneste 124 de producatori autentici din sectorul agroalimentar national si isi propune ca prin actiunile intreprinse sa realizeze din alimentul romanesc nu numai un motiv de mandrie nationala ci si un motor al dezvoltarii economiei romanesti.