Clienții din HoReCa sunt cei mai afectați de contextul actual, datorită restricțiilor impuse de pandemie, motiv pentru care întreaga noastră atenție se îndreaptă spre nevoile lor – a precizat Robert Hellwagner, CEO Selgros România.
Astfel, hotelurile, restaurantele, barurile și cafenelele care sunt sau vor deveni clienți Selgros se vor bucura de un discount de 15% la prima cumpărătură realizată în perioada 15 mai – 30 iunie, discount pe care Selgros îl oferă ca suport pentru reluarea activității acestora. Iar veștile bune nu se opresc aici: ca într-un veritabil parteneriat, clienții din HoReCa vor beneficia de condiții de cumpărare personalizate! În plus, Selgros este dispus să extindă termenele de plată pentru clienții din HoReCa cu până la 45 de zile, acolo unde este nevoie.
“Colegii noștri de la departamentul Relații Clienți sunt nerăbdători să vă ofere detalii suplimentare referitoare la condițiile personalizate și tot sprijinul cu care ne străduim să venim în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră” a mai adăugat Robert Hellwagner.
„Împreună ieșim învingători din orice situație. Selgros crede în parteneriate și în ajutorul oferit la momentul potrivit, tocmai de aceea urmează să-i sprijinim pe clienții noștri din HoReCa în această perioadă – se arată într-un comunicat de presă emis de companie.