Tetra Pak a livrat până acum la nivel global peste 500 de miliarde de ambalaje certificate cu sigla Forest Stewardship Council™ (FSC™), marcând un moment de referință în demersurile companiei de a promova utilizarea responsabilă a resurselor și de a contribui la economia circulară cu emisii reduse de dioxid de carbon.
De la lansarea în 2007 a primului ambalaj Tetra Pak certificat FSC, împreună cu rețeaua de magazine J Sainsbury, numărul de ambalaje de carton cu sigla FSC a crescut constant an de an, iar ritmul s-a accelerat în ultimii trei ani. Mediul înconjurător reprezintă o preocupare majoră pentru consumatori și se așteaptă să devină un subiect tot mai important în următorii ani. Un studiu recent Tetra Pak arată că există o tendință de creștere continuă a interesului consumatorilor față de problemele de mediu, unul din doi consumatori căutând în prezent sigle de certificare ecologică pe produsele pe care le cumpără.
Numărul consumatorilor care caută sigle de certificare ecologică atunci când cumpără un produs este în creștere, de la 37% în 2013 la 54% în 2019*.
Recunoscută pe scară largă drept cel mai înalt standard global de certificare pentru managementul pădurilor, sigla FSC dă posibilitatea consumatorilor să aleagă branduri care sprijină administrarea sustenabilă a pădurilor; 30% dintre consumatori la nivel global au văzut sau au auzit despre eticheta FSC*.
“Colaborarea este un factor cheie pentru a genera sustenabilitate de-a lungul lanțurilor de aprovizionare, iar în Europa de Sud-Est, ca și în întreaga lume, Tetra Pak colaborează îndeaproape cu consumatorii pentru a crește gradul de certificare FSC, pentru a consolida administrarea responsabilă a pădurilor și pentru a reduce amprenta de carbon a companiei noastre la nivel global. În ultimul an, aproximativ 86% din ambalajele noastre livrate în România au fost ambalaje certificate FSC, marcând o creștere semnificativă față de anii anteriori și aducându-ne cu un pas mai aproape de obiectivul nostru de a furniza 100% ambalaje certificate FSC”, a spus Dina Epifanova, Customer Sustainability Expert pentru Europa de Sud-Est.
Mario Abreu, Vicepreședinte pentru Sustenabilitate la Tetra Pak, a declarat: “Dat fiind că am obținut certificarea întregului lanț de custodie pentru toate operațiunile noastre, putem furniza ambalaje certificate FSC de oriunde din lume. Schimbările climatice și limitarea resurselor au un impact considerabil asupra societății și asupra industriei alimentare. FSC sprijină direct administrarea sustenabilă a pădurilor, așa cum este prevăzută în Obiectivul 15 de Dezvoltare Durabilă (ODD 15), contribuind de asemenea și la măsuri privind celelalte 14 ODD. În continuare ne vom asigura că fiecare furnizor se angajează să crească și să mențină gradul de certificare FSC la peste 70%.”
Tetra Pak este lider mondial în soluții de procesare și ambalare a produselor alimentare. În strânsă colaborare cu clienţii şi furnizorii noştri, oferim produse sigure, inovatoare şi ecologice, care răspund zilnic nevoilor a sute de milioane de consumatori din peste 160 de ţări. Având peste 25.000 de angajaţi la nivel global, credem în asumarea cu responsabilitate a poziţiei de lider în industria de profil şi într-o abordare sustenabilă a modelului de afaceri. Motto-ul nostru, „PROTEJEAZĂ CE E BUN™”, reflectă viziunea noastră de a oferi alimente sănătoase şi disponibile, oriunde în lume.
- Interesul consumatorilor pentru probleme legate de mediu este în creștere, prin urmare companiile vor trebui să comunice în mod transparent impactul lor asupra mediului și acțiunile pe care le întreprind. Sigla FSC dă posibilitatea consumatorilor să aleagă branduri care sunt angajate în sprijinirea administrării sustenabile a pădurilor.
- Fondat în 1994 de un grup de organizații neguvernamentale, utilizatori și comercianți de material lemnos, FSC este recunoscut pe scară largă drept cel mai înalt standard global de certificare pentru managementul pădurilor.
- Pentru ca un produs să primească eticheta FSC, trebuie să fie certificat întregul lanț de custodie pentru toate operațiunile.
- Tetra Pak a obținut certificarea pentru toate fabricile de producţie de ambalaje și pentru grupurile sale operaţionale de distribuţie și poate furniza ambalaje etichetate FSC din întreaga lume.
- Consumatorii caută tot mai mult și au încredere în etichetele de certificare ecologică. 43% dintre consumatori la nivel global au declarat că sunt dispuși să plătească mai mult pentru produse cu caracteristici legate de protecția mediului.
- Studiul comandat de Tetra Pak în T1 2019 și realizat în rândul consumatorilor a scos în evidență că gradul de cunoaștere a siglei FSC în rândul consumatorilor a crescut semnificativ în Tailanda, Arabia Saudită, Rusia, Brazilia și Africa de Sud. Marea Britanie se situează pe locul 1, 65% dintre consumatori recunoscând simbolul FSC.