Stimate domnule ministru,
Stimați domni secretari de stat,
Dorim sa revenim, pe această cale, la cele mai stringente probleme cu care fermierii din sectorul vegetal se confruntă în această perioadă și pe care le-am mai menționat în câteva ocazii, solicitând-vă încă o dată să analizați urgent situațiile expuse și să dispuneți soluții care să ducă la rezolvarea blocajelor. Suntem conștienți de efortul pe care trebuie să-l faceți în a asigura funcționarea întregului lanț agro-alimentar, ca și a celorlalte sectoare economice, dar orice întârziere în remedierea acestor probleme grave poate afecta decisiv posibilitatea producătorilor agricoli de a relua ciclul de producție, cu consecințe grave asupra aprovizionării populației.
- In primul rând, reiterăm solicitarea noastră cu privire la constituirea comisiilor județene care să constate și să evalueze a pagubele suferite de culturile agricole afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile din iarnă și primăvară, adică seceta pedologică prelungită și înghețul din a doua jumătate a lunii martie. Procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor sunt necesare fermierilor pentru a fi prezentate autorităților fiscale de control prin care se justifică efectuarea de cheltuieli cu înființarea și întreținerea culturilor agricole, care fie nu vor avea recoltă, necesitând a fi întoarse, fie vor fi reportate în cheltuielile noilor culturi care se pot înființa. De asemenea, intervenția la nivel legislativ este imperios necesară, având în vedere că, la acest moment, fermierii sunt expuși riscului de neîndeplinire a obligațiilor din contractele futures, inclusiv riscului de acaparare a suprafețelor de teren de către furnizorii de inputuri. Reiteram ideea ca este necesar ca aceste comisii sa constate fenomenul de seceta pe suprafete agricole extinse, nu la nivel de ferma. Fiind impactate zone extinse, solicitam declararea zonelor calamitate si a certificatelor de forta majora valabile la nivel de UAT-uri.
HG 557/2016 (Sistemul National al Managentului Situatiilor de Urgenta), art 8, alin. 4 coroborat cu Anexa 1 pct. 2.5 – seceta pedologică – dă dreptul autorităţilor responsabile cu rol secundar in gestionarea riscului (in acest caz, seceta pedologica) sa elaboreze regulamente, proceduri sau instrucţiuni proprii, prin care se detaliază modul de îndeplinire a activităţilor prevăzute.
În același context, vă rugăm să aveți în vedere continuarea și îmbunătățirea/flexibilizarea măsurilor de subvenționare a asigurărilor agricole din PNDR.
- O altă problemă majoră cu care ne confruntăm, si care partial derivă din cea amintită la punctul anterior din cauza faptului că mari suprafețe cu culturi de toamnă vor trebui întoarse, este riscul diminuării sau chiar pierderii producției de pe suprafețele ce vor fi însămânțate cu culturi de primăvară, mai ales porumb și floarea-soarelui. În condițiile restricțiilor impuse de actuala stare de urgență, care generează implicit întârzieri în furnizarea de inputuri pentru fermieri, în special pentru zonele în care se utilizează tratamentul cu substanțe din familia neonicotinoidelor, vă rugăm să să dipuneți găsirea de soluții în fermă pentru tratamentul semințelor. Lipsa protecției pentru semințele de floarea-soarelui ar trebui, de asemenea, analizată în privința oportunității ca autorizarea de urgență să fie extinsă si pentru aceasta cultură strategică.
- A treia prioritate absolută este legată de PESTA PORCINĂ AFRICANĂ și de principalul vector de propagare, porcii mistreți. Apreciem că, în conformitate cu modificările la Legea vânătorii, paza culturilor agricole față de mistreți nu mai e în sarcina fermierilor. Totuși, HG nr. 1679/2008 privind modalitațile de punere în aplicare a despăgubirilor nu s-a modificat. De aceea, vă solicităm să ne precizați care este procedura care se aplică în acest an cu privire la paza si la valoarea despăgubirii (adică, dacă despăgubirea se face în funcție de investiții sau de valoarea de piață a culturii).
- Având în vedere cele de mai sus, subliniem încă o dată importanța crucială a acordării avansului din plățile directe aferente anului 2020 cât mai curând cu putință, deoarece, aproape în întreaga țară, culturile de toamnă au fost grav afectate de seceta instalată încă din toamna anului 2019 și veniturile realizate din valorificarea acestei producții vor fi insuficiente pentru acoperirea datoriile la furnizori și reluarea ciclului de producție. Lipsa instrumentelor minime de finantare intr-un sector vulnerabil dar in acelasi timp strategic va duce la incapacitatea continuarii activitatii de productie agricola si va avea un impact major asupra securitatii alimentare!
Cu consideratie,
Nicolae SITARU
Președinte APPR – ASOCIATIA PRODUCATORILOR DE PORUMB DIN ROMANIA